🎓✨ Moment festiv la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Casian” din Tulcea ✨🎓
În ziua de marți, 2 iunie 2026, comunitatea Seminarului Teologic „Sf. Ioan Casian” din Tulcea a trăit un moment deosebit de bucurie și recunoștință, prilejuit de încheierea cursurilor pentru absolvenții promoției 2026.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în capela seminarului, înălțând rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra elevilor și profesorilor de-a lungul anilor de formare.
După slujbă, a avut loc festivitatea de premiere a absolvenților, în cadrul căreia au fost evidențiate rezultatele deosebite la învățătură, implicarea în viața spirituală și activitățile desfășurate pe parcursul anilor de studiu.
Felicităm absolvenții promoției 2026 pentru efortul, perseverența și realizările lor și le dorim ca Dumnezeu să le călăuzească pașii pe drumul pe care îl vor urma, spre folosul Bisericii și al semenilor.
📖 „Înfăţişează Domnului lucrările tale şi gândurile tale vor izbuti.” (Pilde 16, 3)
Sari la conținut